Visul unei nopti de vara

Observ firisoare rosii de sange in toaleta.Inima si tamplele imi bubuie la unison.Citisem ca nu e bine, ca e semn de preeclampsie, adica nastere prematura.Ii ridic pe toti de la masa "Trebuie sa ajungem la spital" ,le spun cu un calm aparent.
Dormisem doar 3 ore in noaptea precedenta, mi-am condus sotul la aeroport, am plecat spre mare, m-am plimbat toata ziua..nici n-am observat ca ma durea mai tare spatele, iar contractiile devenisera dureroase, lucru inedit pentru mine.
Plecam la Mangalia.Acolo nu e doctor, in schimb doamna care era de garda ma consulta si spune sec "Da, a inceput nasterea". Ii spun ca eu nasc peste doua saptamani, ca atunci am programata cezariana, ca fatul e mare si eu prea mica.Nimic nu parea sa o convinga. A chemat ambulanta sa ma duca la Constanta.Alaturi de mine intra o alta doamna.O las sa se intinda pe pat.Ea se vaita, eu nu.Parca nici nu ma mai durea.Asistenta spune " Tu nu cred ca esti de nastere"." Nici eu nu cred, asa ar fi trebuit sa fac si eu", ii raspund. Ajungem. Sunt consultata si acolo, mi se spune ca am colul modificat, de aia si sangerez. Vor sa ma interneze, eu nu vreau. Ii intreb daca as avea timp sa ajung la Bucuresti.Nimeni nu stie raspunsul la intrebarea mea.E firesc sa fie asa, e stupida. Mi se dau niste pastile si mi se spune sa mai astept sa vedem daca apar alte modificari. Adorm pe scaune, sunt epuizata. Accept in cele din urma sa fiu internata, nu-mi doresc decat sa ma bag intr-un pat sa adorm.
Mi se pun niste greutati( asa le simteam) pe burta pentru monitorizarea batailor inimii celui mic.Ma intorc pe partea stanga sa incerc sa dorm ca acasa. Vine asistenta si imi atrage atentia ca am deranjat greutatile.Ii spun ca ma doare prea tare spatele sa pot sta culcata."Normal, fetito, o sa nasti in noaptea asta", imi spune. "Ba nu o sa nasc, eu am programata cezariana peste doua saptamani", as vrea sa ii spun, dar am dureri din ce in ce mai mari si sunt prea obosita pentru un dialog.
Nu stiu cand au trecut 2 ore.Vine un doctor.Aud ca sunt complet dilatata dupa ce ma urca iar pe o masa sa ma consulte. Mi se taie membranele caci nu mi se rupsese apa. Sunt dusa in alta sala, sala de nasteri, in realitate o camera cu un pat si o masa ginecologica.Mi se spune sa incep sa imping sa aduc copilul pe canalul care trebuie ( or fi mai multe?!). Dupa cateva sfortari incep sa ma gandesc daca mai am forta fizica necesara pentru a impinge.Nu e treaba usoara- durerea si impinsul, durerea si impinsul..si cum contractiile vin din minut in minut.. Sunt mutata pe masa ginecologica.Imping de 3 ori si iese capul..mai imping o data si iese restul, iar in mine ramane un gol, o eliberare la propriu de lichidele pe care le aud cazand pe jos sau intr-un vas. Ii aud plansul si stiu ca e bine.Ridic capul si il vad albicios, dar cu un cap pe care l-as fi recunoscut oricand, chiar si asa epuizata.Imi dau doua lacrimi de emotie, dar moasa nu ma lasa pentru ca incepe sa ma coasa.Si simt tot.E mai greu de suportat decat nasterea in sine."Lasati-ma sa dorm, nu vedeti cat de obosita sunt?" , imi vine sa le strig, in schimb incep sa ma vait.Moasa incearca sa ma aline. E amabila si blanda, se vede din felul in care imi vorbeste.
Suntem de doua saptamani in spital.Cel mic a stat in incubator, e si el un prematur, desi nu ca cei de 1600 gr ale caror mame stateau de 2 luni in spital si se bucurau sau se intristau de fiecare 20 de grame luate zilnic sau nu.Intre 36 saptamani si 37 conteaza fiecare zi.Creste in fiecare zi si l-am luat doar o data in brate si l-am alaptat. Insa astept, stiu ca el e cel mai important, nu durerea mea de mama.Durerea de mama e diferita fata de durerea de om; e chin de supraom. Tanjim amandoi, stiu din felul in care se alinta cand ii vorbesc.Si stiu ca ma aude din felul in care isi muta privirea asupra mea. Iar eu ma uit la fiecare cuta de piele, la fiecare expresie si le inregistrez pe toate, le cuprind pentru totdeauna.Sunt indragostita de puiul asta de om, imi dau lacrimile de fericire ca-l am.
De la fereastra salonului de spital se vede marea.Ii zambesc si ea imi zambeste cu apele-i lucind nesfarsita in bataia soarelui.Ne asemanam, purtam aceeasi dragoste infinita.

Ce nu te omoara te face femeie.

Am stat mult pe ganduri daca sa scriu urmatoarele randuri.De altfel, de cand a aparut piesa trupei Taxi, abia azi mi-am facut curaj sa urmaresc clipul. De ce? Pentru ca am trecut si eu printr-un asemenea episod, poate nu la fel de violent ca in clip, dar tot abuz se numeste, nu?

Marius- un nume mai mult decat banal, dar pe care il detest.Detest ce reprezinta, asa cum Cheloo zice de gay. Mai bine l-ar uri pe Marius, e mai de bun simt decat sa fie homofob.
Un inceput de relatie ca oricare altul la 20 si ceva de ani, cu noi sperante, cu fiori, cu ganduri de viitor mai mult sau mai putin apropiat. Pentru ca veneam dupa o relatie de lunga durata, dar precedata de o perioada de zbucium sexual, am simtit ca inca trebuie sa ii demonstrez ca pot fi stabila si iubitoare unidirectional.De altfel, imi repeta constant ca nu are incredere in mine, desi trecutul nu e decat un episod in viata unui om.Dar l-am inteles..femeia nu are aceleasi privilegii ca barbatul, desi are acelasi drept de vot.

Prima data s-a intamplat de la o cearta absolut stupida, in care eu ii ceream cheile de la masina MEA.Si pentru ca nu a vrut sa mi le dea, m-am ales cu o vanataie sub ochi. Noroc ca faceam taekwondo atunci, asa am mintit pe toata lumea cat a durat vanataia, asa am avut o scuza ca m-am lovit la antrenament.

A doua oara eram la ziua unui prieten de-ai lui si m-a acuzat ca dansasem prea apropiat de el, asta dupa ce el avusese ideea sa facem schimb de parteneri. Dupa ce mi-a dat cu capul in nas, in fata tuturor necunoscutilor de-acolo, imi spunea sa nu pun mana, ca si cum nu vazuse deja toata lumea ce facuse, ca si cum daca faceam asta eu l-as fi facut de ras.

A treia oara ne duceam la parintii mei. Dupa ce m-a sicanat tot drumul la volan, desi eram incepatoare, cu lacrimi in ochi am luat o curba cu o viteza mai mare decat si-ar fi dorit el.Am oprit masina si mi-a dat usor cu palma peste gura cat sa imi sparga buza pe interior.

M-am dus si am depus plangere la politie.Mi-am retras-o mai tarziu pentru ca ma temeam de el, pentru mine, pentru ai mei.

Acum nu mai judec nici o femeie care nu poate pleca de la primul semn de deviere comportamentala a partenerului.Nu mai gandesc " Vai, ce proasta e".Nu pot explica pentru mine de ce am ramas..stiu doar ca la fiecare lovitura am ramas fara demnitate, fara suflet, fara putere.

Nu ma consider o victima, am stiut in cele opt (8) luni cat aparea pe unde eram si plangea ca m-a pregatit pentru orice ar fi urmat.

Unele lucruri chiar sunt de neinlocuit

Ne-am obisnuit sa inlocuim toate lucrurile din viata noastra..farfuriile cu model depasit cu alte farfurii, o carte cu copertile ponosite cu una noua, LCD-ul cu un LED 3D, un caine care a sucombat otravit sau de batranete cu altul din aceeasi rasa, eventual sa-i punem acelasi nume..Cel mai des schimbam insa oamenii si relatiile sentimentale.
Ne enervam destul de repede pe prietena noastra care nu a raspuns la telefon si ne promitem ca data viitoare ii platim cu aceeasi moneda.Juram chiar sa intalnim alte prietene, prin baruri, cluburi, la supermarket, online.
La fel facem si cand se termina o relatie, imediat avem tendinta sa ne consoleze alt barbat, nepotrivit de cele mai multe ori. De ce e nepotrivit? Simplu: pentru ca noi suntem nefiresti, cu parti lipsa, cu apasarea emotionala a celuilalt. E nedrept, atat pentru noi, cat si pentru ei.
Confortul din timpul a catorva ore langa un alt trup dispare cand ramanem singure. Nu e niciodata rau sau trist sa-ti asculti subconstientul care urla la tine sa iti acorzi o perioada. Chiar si drogatii au nevoie de timp pentru reintegrarea in societate, noi de ce nu am fi putin din ei?
Barbatii se refac din pat in pat, femeile lasa cate o bucata din ele pe orice asternut se asaza.
Cum ar fi ca, la sfarsitul fiecarei inlocuiri nepotrivite, sa nu mai ramana nimic din noi?

Relatiile toxice

Cati dintre noi n-am fost implicati, cel putin o data, intr-o relatie toxica?
Relatia toxica e nesanatoasa si dauneaza grav integritatii emotionale si psihice.Intr-o astfel de relatie, tu esti presul de la usa, tapul ispasitor, oaia neagra, sacul de box, mingea de fotbal, etc.
Relatia toxica e atragatoare, e curva care lucreaza in conditii de lux, pe care ti-ai dorit-o si care iti e acum vecina.
Cati dintre noi n-am vorbit cu noi insine sau ne-am disculpat prietenilor:" O sa se schimbe". Nimic mai fals.Oamenii nu se schimba niciodata.Ei au un fond, bun sau rau, care iese la iveala in diverse situatii.Oamenii, in schimb, se pot imbunatati.E ca atunci cand facem un tunning la masina..ocazional putem fi mecanici, daca avem pregatirea necesara.
Relatia toxica are sex-appeal, e o femeie batuta care sustine ca-si iubeste In continuare agresorul.
Relatia toxica e definitorie omului.El crede ca poate schimba lumea, se impotriveste regulilor.
Oare acceptam relatii toxice fiindca avem cate un sambure de masochism in noi, dar pentru ca nu avem acces la catuse, gasim mai accesibil un om?!

Individualitatea umanitatii

Ma emotionez pana la lacrimi de share-urile clipurilor virale.Acum e momentul celui cu copilul care isi insoteste emotional mama in periplul vocal si a celui cu japonezul care ii da de mancare unui copil obligat sa fure pentru ca era,cu siguranta,produsul unei familii mult prea sarace sa-si permita o supa.
N-am inteles niciodata de ce oamenii au nevoie de share-uri pentru a-si aminti ca fondul lor e bun,ca sunt milosi,ca empatizeaza cu durerea sau bucuria semenilor.Si cel mai trist mi se pare faptul ca-si amintesc de aceste lucruri doar cateva zeci de secunde,atat cat dureaza clipul respectiv.
Asociez share-ul cu o radiografie.Asa cum avem nevoie de raze X pentru a revela probleme trupesti,asa avem nevoie de clipuri lacrimogene pentru a ne reaminti ca cea mai mare calitate a unei fiinte umane e...umanitatea.Pacat ca dispare cu fiecare urma de rasism,invidie,rautate.
Oare ce s-ar face unii fara clipuri si share-uri,s-ar opri din evolutie spre ghinionul propriului eu?

Mic indrumar

E adevarat ca nu neaparat varsta iti confera maturitate,insa cu siguranta la 16 ani nu poti avea mari pretentii.Nici faptul ca ti-ai inceput viata sexuala la 14 ani nu te baga in randul oamenilor mari.Experientele,de orice fel,te schimba,cu conditia sa vrei sa devii mai destept dupa un esec.
*Roaga-te sa ai (ne)sansa unei experiente urate,altfel nu poti evolua.Lucrurile frumoase genereaza ganduri frumoase si astfel poti avea impresia ca viata e roz cu buline de ciocolata.Nimic mai neadevarat.
*Viata e o continua incercare din care tu,om rational,trebuie sa inveti,asta daca nu vrei sa ramai in confortul tau mediocru.
*Nu invoca sfintii sa-ti arunce din cer barbati bogati care sa te propulseze in high life. Nu iese niciodata nimic bun din asta in viata reala,filmele deformeaza realitatea.
*Lasa deoparte invidia,e o pierdere inutila de timp si energie,oricum nu te va ajuta sa ai sau sa faci mai multe.
*Sexualitatea e buna,nu regreta eventualele partide dezastruoase,vei avea dupa un anumit timp un mic radar care iti va depista oamenii potriviti tie sexual.
*Nu ramane intr-o relatie din mila,din confort,exclusiv din interes sexual sau material ori ca ti-au spus asa mama si tata.Mintea umana iti transmite mesaje subliminale chiar daca tu nu te simti pregatit sa le interpretezi.
*Deschide-ti mintea si fii sincer cu tine,e singura cale spre fericire.
*Iubeste intens,un om,un pom,o carte,viata.

De la Adam si Eva

Cand esti intr-o relatie amoroasa,intotdeauna e bine sa vorbesti si cu alti oameni.Uitati-va la Adam si Eva,din cauza asta au avut ei probleme de comunicare.